Starcrewing Agency

Politica in domeniul calitatii

Calitatea serviciilor furnizate, caracteristică a identităţii societăţii noastre, va fi asigurată prin politica asumată în acest sens, corelată cu celelalte politici ale firmei, urmărindu-se satisfacerea obligațiilor de conformare, a cerinţelor şi aşteptărilor tuturor clienţilor societăţii prin:

  • un control eficace al serviciilor;
  • îmbunătăţirea continuă a proceselor şi activităţilor;
  • prevenirea deficienţelor potenţiale;
  • creşterea responsabilităţii şi gradului de implicare a întregului personal, oferind stabilitate şi încredere clienţilor noştri;
  • politica pentru prevenirea si combaterea coruptiei si a mitei.
  • management eficace al riscurilor și oportunităților.

Prin angajamentul conducerii privind menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a Sistemului de Management al Calităţii, au fost declarate intenţia şi hotărârea de a se aplica cu responsabilitate şi eficienţă cerinţele acestui sistem, inclusiv resursele umane, materiale, financiare și informaționale.

Managementul calităţii are cascop principal orientarea spre performanţă a firmei pe toate dimensiunile activităţii acesteia, bazându-se pe un sistem de organizare internă.

Eficacitatea obiectivelor strategice, inclusiv a măsurilor concrete specifice, a implementării şi menţineriilor, este urmarită periodic în cadrul analizelor de management şi, atunci când este cazul, sunt stabilite şi puse în aplicare corecţiile şi acţiunile corrective necesare.

Conducerea are convingerea că prin îmbunătăţirea Sistemului de Management al Calităţii se realizează rentabilizarea societăţii şi asigurarea unui loc important pe piaţă.
Compania a stabilit angajamentul său de a aplica cerinţele Maritime Labour Convention 2006.
Prin politica în domeniul calității societatea se angajează să respecte cerințele standardului internațional ISO 9001: 2015, obligațiile de conformare, eficacitatea obiectivelor strategice fiind urmarită periodic în cadrul analizelor de management.

Declarație MLC

Star Shipping S.R.L., în numele principalilor, declară prin prezenta că, în conformitate cu Convenția privind Munca Maritimă, 2006, Regulamentul 1.4:

Nicio taxă sau alte costuri pentru recrutarea sau plasarea marinarilor ori pentru furnizarea de locuri de muncă acestora nu sunt suportate, direct sau indirect, în totalitate sau parțial, de către marinar, cu excepția costurilor pentru obținerea de către marinar a unui certificat medical național obligatoriu, a carnetului de marinar, a documentației naționale și a unui pașaport sau a altor documente de călătorie similare, fără a include însă costul vizelor, care va fi suportat de către armator.